Alcatel Lucent (ALU) este una dintre cele mai mari investiții cu capital străin din România și probabil investitorul care și-a pus cel mai apăsat amprenta asupra ecosistemului de business din Timișoara. În ultimii 15 ani Alcatel a remodelat curiculele universităților de profil tehnic, piața forței de muncă din domeniul IT și comunicațiilor, chiar și real-estate-ul din centrul orașului Timișoara. Strâns legată de activitatea Alcatel în Timisoara este și deschiderea consulatului onorific al Republicii Franceze în orașul nostru.
Unul dintre segmentele cele mai importante din activitatea oricărei companii o reprezintă departamentul de Research & Development. În Timișoara, aproape 1000 specialiști creează, testează și asigură suport pentru cele mai noi platforme de comunicații înainte să fie implementate în țări din lumea largă. Recunoscând acest lucru, este vital ca suportul IT pe care se derulează toate aceste operațiuni să îndeplinească cele mai înalte standarde de securitate și control.
Împreună cu specialiștii IT si PST (Platform Support Team) din departamentul Wireless al ALU, ETA2U a realizat un proiect de consolidare a resurselor interne folosind un sistem de Active Directory, politici de securitate interne, sistem automat de distribuire a patch-urilor (folosind WSUS), controlul centralizat al aplicațiilor și al protecției tip “firewall” din rețea. Toate aceste servicii au fost instalate peste un strat de virtualizare care ruleaza Microsoft HyperV și Windows Server 2012. Odată cu acest proiect au fost realizate și alte modificări la nivelul sistemului automatizat de adresare IP, precum și al consolidarii sistemului de denumire pentru terminale.
Având în vedere faptul că aceste operațiuni presupuneau intervenții la fiecare stație de lucru utilizată in procesele de test și dezvoltare, planificarea etapelor a fost foarte importantă pentru a acomoda cele mai mici perioade de întrerupere a activității inginerilor. Dl. Virgil Costea, IT Manager în cadrul departamentului Wireless declară: “Sunt încantat de modul în care acest proiect a fost finalizat. Deși intervalul de timp alocat a fost destul de limitat, am reușit să atingem toate obiectivele stabilite inițial, fără a perturba activitatea de bază a departamentului. Sunt mulțumit că ne-am încadrat în timpul alocat”.
Pentru ETA2U, acesta este al doilea proiect de mare importanță derulat împreună cu departamentul de MRC de la Alcatel Lucent în ultimele 3 luni.
“Suntem mulțumiți de faptul că am demonstrat expertiza echipelor noastre tehnice în colaborarea cu Alcatel în acest interval. În cadrul celor două proiecte au fost alocați 4 ingineri și un Project Manager, instalare, configurare și customizare folosind tehnologie Microsoft.” - spune Claudiu Oiță – Project Manager ETA2U.
Proiectul de Active Directory desfășurat este unul dintre cele mai mari proiecte de acest tip din ultimul an pentru ETA2U, pentru că a necesitat operațiuni de reconfigurare networking, redenumiri, Domain Join și configurare politici de securitate pentru un numar de peste 600 stații de lucru. Termenul de finalizare a fost de 3 saptamani de la momentul de început al operațiunilor.