Dată fiind situația actuală din țara noastră, și din întreaga lume, de altfel, evenimentul IT Congress, care ar fi trebuit să aibă loc în 20-21 mai, va fi amânat. Deoarece nu știm cum va evolua această situație până în acel moment, dar și pentru că ne dorim ca dumneavoastră să fiți în siguranță, am hotărât ca evenimentul să nu mai aibă loc în această perioadă delicată.

O perioada pe care am luat-o în calcul pentru reprogramarea IT Congress este 23-24 septembrie, însă nu este un lucru clar stabilit. Vom reveni cu detalii și informații imediat ce le vom avea stabilite cu exactitate.

Vă încurajăm să fiți liniștiți și să profitați din plin de timpul petrecut cu cei dragi. Stați acasă, stați în siguranță!

IT Congress este unic prin format și participare și reunește în fiecare an cei mai importanți jucători de top de pe piaţa IT mondială, implicaţi în eveniment în calitate de Parteneri. La ediţia din anul precedent am avut peste 1.300 participanţi, care au venit să afle cele mai noi tendinţe şi soluţii prezentate de branduri renumite pe plan mondial.

În decursul celor două zile de eveniment, veți putea vedea, testa şi explora împreună cu zeci de specialişti IT ai brand-urilor de top internaţional, soluţii de ultimă oră menite să vă eficientizeze afacerea, pe o piaţă tot mai competitivă.

Vom fi onoraţi să fiţi alături de noi la cea mai importantă experiență tehnologică a anului!