Cea de-a cincea ediţie IT Congress a debutat astăzi la Timişoara  Peste 1000 de persoane au venit să vadă cele mai performante soluţii tehnologice

Timp de două zile, pe 15 şi 16 mai, Timişoara redevine centrul IT al României: astăzi a avut loc deschiderea celei de-a cincea ediţii IT Congress – Technology Refreshment. Considerat a fi cel mai mare eveniment de IT din ţară, acesta se remarcă printr-un spaţiu expoziţional de 2000 de mp şi printr-un format unic, menit să faciliteze dialogul şi schimbul de informaţii specializate.

Peste o mie de participanţi, specialişti IT şi manageri de companii private şi instituţii publice, au vizitat astăzi standurile partenerilor, pentru a vedea şi a testa personal inovaţiile de ultimă oră din domeniul tehnologiei informatice. Pe parcursul celor două zile de eveniment, ei vor avea acces la prezentările şi workshop-urile derulate simultan în patru săli, deasemenea vor putea asista la demonstraţii live şi dezbateri defăşurate pe grupe.

“Evenimentul vizează în primul rând specialiştii din domeniul IT si nu numai. Mai sunt şi directori de companii care vin să vada ultimele noutăţi din domeniu si sa afle cum pot să

ajute la dezvoltarea afacerii. Oamenii pot avea contact direct cu produsele, pot descoperi mult mai bine cum funcţionează decât ar face-o din manuale”, a declarat Stelian Câmpianu, director executiv ETA2U.

Reprezentanţii brandurilor partenere ale evenimentului - Microsoft, NetApp, Advantech, APC, Cisco, Dell, HP, Intel, Juniper, Oracle, Toshiba, Veeam, VMware, Xerox, IBM, Lexmark, McAfee, Asus şi Vodafone – sunt pregătiţi să acopere toate tematicile domeniului IT. Se discută despre virtualizare, cloud computing,
 
aplicaţii de baze de date pe diferite platforme de servere, diferite medii de stocare, tehnologii de back-up şi securitatea datelor, precum şi despre alte teme de larg interes.

Organizat anual de ETA2U pentru partenerii săi de business, IT Congress a crescut de la an la an, fiind un eveniment de talie naţională, renumit pentru prestigiul partenerilor invitaţi, precum si pentru informaţiile de actualitate şi echipamentele performante prezentate. La ora actuală, IT Congress este un eveniment de referinţă şi un punct important pe agenda specialiştilor IT din toată ţara, care au astfel acces direct la cele mai recente soluţii şi tehnologii existente pe piaţă.

„Microsoft și ecosistemul de parteneri din România reprezintă un factor de dezvoltare economică și contribuie semnificativ la creșterea competitivității IMM-urilor și instituțiilor publice din țară. Suntem onorați de parteneriatul solid cu Eta2U și suntem încântați, ca în fiecare an, de participarea la IT Congress, cea mai importantă conferință dedicată inovațiilor și soluțiilor IT din vestul țării” - Mădălina Grinzeanu, Partner Sales Manager, Microsoft România.

Parteneri media ai evenimentului: Adevărul, CHIP, Digi24 Timişoara, Kiss FM, Money Channel, Money Magazine, Money.ro, Opinia Timişoarei, Ora de Timiş, PC News, Sursa de vest, TVR Timişoara, TVT89, Ziua de Vest.

« Înapoi