ETA2U – Centru Autorizat de Service ASUS.

Primele zile ale anului 2013 au adus confirmarea oficială din partea ASUS Holland BV a statutului de Centru autorizat de service ASUS pentru compania ETA2U.

Această certificare reprezintă în fapt recunoașterea competențelor și capabilităților profesionale a componenților echipei tinere de specialiști tehnici ai Departamentului ItServiceInHouseTm, parte a Diviziei IT Service ETA2U. Astfel, în urma unui an intens de pregătire, având la bază cursuri de instruire și specializare dedicate și în urma absolvirii examenelor specifice (cu înalt nivel de dificultate), tinerii ingineri ai ETA2U au fost acreditați oficial ca fiind experți în service echipamente marca ASUS.

Prin urmare, începând cu luna ianuarie 2013, ETA2U poate repara în garanție (și post garanție) laptop-uri, notebook-uri și netbook-uri ASUS. În acest sens, tot ce le rămâne de făcut celor interesați, este să trimită echipamentul de reparat însoțit de copia facturii de achiziție a produsului către sediul ETA2U (în regim pickup & return, cu cost suportat de ETA2U a €“ detalii la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.).

Veștile bune nu vin singure, ci la pachet: avem în stoc de la ASUS “peste zece metri cubi” de piese de schimb (plăci de bază, hdd - uri, ecrane, memorii, etc).

Deci, termenul de rezolvare este scurtat semnificativ, spre satisfacția colaborării clienților cu ETA2U. În situația dată, estimăm că termen uzual de rezolvare a solicitărilor de acest tip : 1-2 zile. În cazul unor piese care vor trebui importate, negăsindu-se în stocul actual, durata de reparație se va prelungi până la maxim 14 zile.

Vă așteptăm cu drag în oricare dintre centrele Service IT ale companiei ETA2U. Pentru întrebări legate de garanțiile echipamentelor ASUS, vă rugăm să vă
adresați la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Despre ETA2U:
Infiintata in anul 1992 in Timisoara, compania ETA2U a devenit în foarte scurt timp furnizorul preferat de echipamente şi tehnologii avansate IT in zona de vest şi centrul României, pe o piata în continuă dezvoltare şi schimbare.

Consolidarea de lider pe piaţă se datorează atât diversităţii şi calităţii produselor, serviciilor şi soluţiilor oferite, cât şi competenţelor specialiştilor săi din toate diviziile grupului: ETA2U Computer, ETA2U IT SERVICE, ETA2U IMAGE&PRINT, ETA2U INFRASTRUCTURE, ETA2U DISTRIBUTION, ETA2U COMPUTER STORE, ETA2U TRAINING CENTER.

« Înapoi